Oameni de munte - partea a doua

Asa dupa cum v-am promis o sa va relatez si despre coborarea de la Cabana Dochia. Daca mai tineti mine (daca nu, cititi post-ul anterior) ultima data eram sus la cabana delectandu-ne cu privelistea si ceva apa rece. Pe la ora 15:00 am decis ca e timpul sa o luam inapoi spre Durau. Intrucat am fost sfatuiti sa vizitam si schitul aflat in apropiere am facut un mic ocol sa vedem despre ce este vorba. Si este vorba despre un schit de calugari ale caror chilii spanzura practic deasupra prapastiei. Pentru fanii genului - biserica a fost construita intre 1990 si 1993 materialele fiind carate fie de oamenii din satele din jur, fie cu elicopterele. Schitul inca nu este terminat.In scurt timp am luat-o din loc catre traseul care cobora in Durau via Cascada Duruitoarea. Dupa o scurta portiune de platou, la un moment dat drumul coteste si incepe sa coboare abrupt pe sub stanci. Ne dam seama in curand ca si o coborare poate fi la fel de rea ca o urcare - sau mai rau. Poteca este plina de bolovani si este lata exact cat o musca-ntre ochi. In dreapta se ridica culmea muntelui, in stanga se casca prapastia. Dupa vreo 15 minute de coborat "din treapta in treapta" ajungem la partea periculoasa - poteca era intrerupta, lasand loc unei mini-cascade. In perete erau prinse cabluri de otel ca sa aiba tot omu de ce se tine cand aluneca pe pietrele ude. Am reusit sa trecem cu bine - eu ajutand si o femeie careia i se facuse frica in timp ce barbatu-sau isi calma plodul, un baietas dolofan fortat de parinti sa mearga pe munte. Drumul a continuat in acelasi ritm, pana cand a ajuns sa fie obositor. Permanent trebuia sa fim cu ochi-n patru sa nu ajungem in Durau pe o cale mai scurta decat traseul. Deja picioarele ne tremurau la fiecare pas, trebuia sa ne gandim de doua ori inainte de a pune piciorul jos, caci riscam sa ne ducem cu tot cu prundisul de sub talpi la vale. Din loc in loc traseul era "amenajat" cu barne si "trepte" din barne. Deja incepusera sa ma doara gambele, dar mai ales degetele care se infigeau la fiecare pas in varful bocancului. Am continuat asa pret de 30 de minute, injurand bolovanii, traseul si pe cine ne-a pus sa il facem si intrebandu-ne daca mai e mult pana la cascada. Am dat de un fir de apa de unde am avut chiar curajul sa beau - foarte buna ! Brusc iesim din padure si... supriza ! Suntem deasupra cascadei. Un alt sir de "serpentine" cu barne ne despartea de teren drept. Cu greu am parcurs si acesti ultimii metri si in sfarsit - Cascada Duruitoarea. Cadere de apa in doua trepte, multi viteji au escaladat zidul de piatra pana la prima treapta, eu nu am mai avut puterea.Am zabovit pret de vreo 10 minute, am baut apa, am facut poze si am plecat plini de elan la drum, cu convingerea ca nu mai e mult. Drumul devenise lin si usor, marcajele erau clare... La un moment dat drumul incepe sa urce o panta usoara, panta care avea sa se transforme intr-una mai grea. Cu nervii la pamant ("de ce trebuie sa urcam cand de fapt traseul de COBORARE ??!?!") ne luam la tranta cu terenul accidentat, care in cateva randuri ne-a invins. Dupa cateva zeci de minute de urcusuri si coborasuri deja picioarele ne tremurau, ne era imposibil sa ne ridicam de jos odata ce ne asezam. Muschii pulpelor se umpleau de carcei la fiecare efort, transpiratia imi curgea pe fata. La un moment dat dam de o sageata care se abatea de la poteca si indica "Statiunea Durau". Privind spre sensul indicat de sageata ne-a cuprins disperarea. Drumul se afunda in niste boscheti si de acolo incepea o coborare ca aceea de la Dochia la Duruitoare. Injurand printre dinti am luat-o pe poteca, incercand sa ne tinem echilibrul, atat cat mai puteam. A urmat o ora de coborat prin padure, dureri in picioare la fiecare pas, ruperi de ritm cauzate de diverse radacini si alunecari... Deodata printre copaci incepe sa se zareasca ceva ce clar nu facea parte din padure. In curand s-a dovedit ca era o sosea - din pacate nu ne ajuta cu nimic, era rupta, asa ca a trebuit sa continuam inca vreo 5 minute prin padure.Can am iesit din padure la ghereta Administratiei de unde plecaseram in urma cu noua ore si jumatate nu ne venea sa credem ca e adevarat. Pana si drumul drept pe care mergeam ne cauza dureri in picioare. Aceasta a fost o bucata de aventura. Ne-am recompensat cu masa imbelsugata la Grintz (vi-l recomand cu caldura daca ajungeti in Durau, se gateste exceptional !), tot intrebandu-ne ce-o fi fost in capul nostru.
Salutari din concediu !